E prima seara dupa mult timp cand simt ca in sfarsit sunt pregatit sa continui povestirea pe care am inceput-o cu cateva luni in urma.
Asta e partea a 8-a si sper sa primesc reactii la fel de pozitive ca si la celelalte fragmente :). Astept parerile voastre!
Pentru a avea logica nu uita sa citesti mai intai celelalte 7 parti !
Partea 1
Partea 2
Partea 3
Partea 4
Partea 5
Partea 6
Partea 7
M-am trezit voios de dimineata. Mi-am facut ritualul matinal care includea igiena personala si castronul nelipsit de cereale cu lapte si am plecat in graba spre scoala. Cum deja banuiam, Cristian era mai bine. A venit mult mai insufletit si de cum s-a asezat in banca langa mine, a inceput sa vorbeasca cu acelasi entuziasm ca in prima zi. Imi placea cand se comporta asa, era o persoana interesanta in preajma careia ma simteam bine. Faptul ca i-am vazut si partea sensibila m-a ajutat sa imi schimb parerea pe care mi-o formasem despre el in prima zi. De fapt el nu era prea posesiv, nu incerca sa ma acapareze, ci vroia sa discute cu cineva despre ce simte el, despre problemele lui pentru ca a dialoga cu ceilalti colegi era practic imposibil la cat de inversunati erau impotriva lui. Nu intelegeam care e problema, de la ultima discutie cand Raul a incercat sa imi spuna despre ce ascunde Cristian, nu s-a mai ivit nicio ocazie si astfel totul a ramas in mare taina. As fi putut sa ii intreb pe Mihai sau pe Corina, sau chiar pe Ana care se parea ca ii tinea partea lui Cristian si cu siguranta nu ar fi avut nimic impotriva sa imi spuna ce se intampla, dar ceva ma impiedica sa pun astfel de intrebari. Ceva in interior imi spunea ca e mai bine ca totul sa ramana asa. Oare ma temeam ca nu cumva sa descopar ceva care m-ar fi indepartat de el?!
-Alex,esti pe acolo?! Hey... vocea lui ma trezi din ganduri.
-Da,da,absolut! m-am intors si i-am surprins privirea confuza. Imi zambi si ma linisti zambetul lui. Avea un zambet frumos, un zambet de copil a carui inocenta doreai sa o protejezi cu orice pret.
* * *
S-a sunat de iesire si cu emotie in suflet m-am despartit de Cristian, zambind in sinea mea ca ii voi faca o bucurie lui si mamei sale. Am luat un taxi si am ajuns la floraria de la care cumparam de obicei flori pentru mama mea. O cunosteam pe doamna care vindea, era mama unui fost coleg si cum ma vazu chipul i se destinse intr-un zambet de bucurie.
-Alex,bine ai venit! Vino sa te pup! M-am apropiat si m-a sarutat pe obraz.Monica era o femeie de treaba si intotdeauna calda .
-Vreau sa va rog ceva foarte foarte foarte special! i-am zis complice. Vreau sa imi faceti un buchet mare de trandafiri, dar asta cat mai repede posibil pentru ca ma cam grabesc,trebuie sa ajung intr-un loc pana la ora 4.
Chicoti cu subinteles.
-A...sa inteleg ca in sfarsit a aparut aleasa? Mult s-a mai facut asteptata. Vorbele sale ma lovira in plin. Intelesese cu totul gresit, cum de credea ca e vorba de o fata, adica eu niciodata...adica niciodata nu avusesem o prietena, desi aveam 17 ani si ceilalti la varsta mea trecusera prin multe paturi...
Am dat din cap in semn de dezaprobare.
-Nu, nu e vorba de nicio fata. E pentru mama unui coleg care e la spital si vreau sa ii fac o surpriza. Monica zambi usor dezamagita.
-Si eu care credeam ca in sfarsit ai pus mana pe o fata frumoasa si desteapta...
Toata aceasta situatie ma tulbura un pic. Era ciudat, daca nu foarte...eu chiar nu avusesem nicio prietena, toate fetele din viata mea se apropiasera de mine doar ca de un prieten. Deveam repede confidentul lor si de cand ma stiam ma intelegeam mai bine cu fetele decat cu baietii, acestia din urma fiind mult mai superficiali in gandire si ca sa o spun pe aia dreapta, obsedati de sex... Oare de ce pana la varsta asta nu aparuse acea fata care sa imi suceasca mintile?! Aceasta intrebare ma sperie... pana acum nu simtisem nevoia de a fi langa cineva, ma simteam bine cu mine, ma simteam bine cu prietenii mei si gaseam placere in lucrurile pe care le faceam in timpul liber. Auzisem de persoane care sufereau din cauza relatiilor lor, erau nefericite pentru ca nu puteau avea pe cineva anume, insa nicicand nu intelesesem pe deplin aceste comportamente, fiind strain de ele.
Nu a mai durat mult si buchetul a fost gata. L-am luat, i-am platit Monicai si am iesit ingandurat. Nu imi dadea pace ideea de a avea o prietena. Ma simteam ca un ciudat, ma simteam diferit si exclus totodata. Intotdeauna am spus ca nu e nimic in neregula sa fii altfel, dar acum lucrurile pareau confuze. Simteam ca trebuie as fiu ca si ceilalti, oricat de superficial suna, aveam nevoie sa ma simt ca ei. Pe tot drumul pana la spital, m-am tot gandit la aceleasi lucruri.
Am platit soferului si am coborat din taxi. Eram bucuros ca ii voi face o bucurie lui Cristian si mamei sale, dar gandurile anterioare imi umbreau oarecum mintea si sufletul. Nu era un moment oportun pentru astfel de lucruri asa ca am incercat sa ma gandesc la altceva si am intrat in spital. Dupa ce am gasit etajul unde erau internati bolnavii, am luat saloanele la rand,dar chiar inainte sa intru in ultimul, am dat nas in nas cu Cristian.
-Surpriza! a fost tot ce am putut sa spun afisand un zambet inocent de copil nevinovat.
A ramas pentru cateva clipe uimit cercetandu-ma din cap pana in picioare, privirea oprindu-i-se pe buchetul de trandafiri.
-A...astia...probabil te intrebi ce caut aici si ce fac cu forile. Ei,bine m-am hotarat sa iti fac o surpriza si am venit sa o vizitez pe mama ta si pentru ca nu era frumos sa vin cu mana goala i-am adus un mic buchet de flori. Nu stiam ce flori ii plac asa ca am ales trandafirii, sper sa nu o fi dat in bara,nu?
-Nu, nu ai dat-o in bara, imi raspunse el inca uimit. Eu tocmai ma pregateam sa ies pana afara sa ii iau mamei niste medicamente, dar cred ca pot sa mai stau un pic, asa ca hai sa te...prezint... Era usor incurcat. Entuziasmul imi pieri de pe chip si pentru un moment m-am intrebat ce naiba caut eu acolo?!
A observat reactia mea si revenindu-si in fire total spuse:
-Hey, ce-i cu moaca asta trista, sunt fericit ca ai venit. Doar ca nu ma asteptam as faci asa ceva...adica nu a mai facut nimeni un asemenea gest pentru mine, si mai ales cineva care ma cunoaste de doar cateva zile. Multumesc!
M-a imbratisat! M-a luat pe nepregatite, dar ca in ziua precedenta un val de caldura imi inunda corpul. Era ciudat. Era pentru prima oara cand simteam o astfel de senzatie. Am fost imbratisat de parintii mei, de prieteni, amici, necunoscuti, dar niciodata nu mai simtisem multitudinea aceea de sentimente. Era pace inerioara, dar totusi totul era o continua agitatie, ganduri...trairi...
S-a indepartat dupa cateva momente si m-a indemnat sa il urmez. Am intrat in urma lui in salonul puternic luminat. De o parte si de alta a camerei erau 3 paturi. Cristian s-a indreptat catre patul de la fereastra din dreapta si mi-am dat seama ca femeia de varsta mijlocie cu parul si ochi negri la fel de profunzi ca ai lui Cristian trebuie sa fie mama lui. A parut la fel de surprinsa ca Cristian, dar de data asta mi-am pastrat calmul si intinzandu-i buchetul cu flori m-am prezentat.
-Buna ziua! Eu sunt Alex, noul coleg de clasa a lui Cristian, nu stiu daca v-a spus ceva despre mine...
-A...da. Mi-a povestit despre tine Tu esti si colegul lui de banca,nu? Imi zambi. Semana atat de mult cu Cristian. Aveau acelasi mod strengaret de a-si frange buzele in doua curbe perfecte . Ma linisti acest gest, simteam ca ma agreeaza, o simteam deja aproape de mine. S-a intamplat la fel ca si cu fiul ei. Desi nu il cunosteam decat de foarte putin timp simteam ca il stiu de o viata...
-Sper ca nu v-am deranjat! Am vrut sa va fac o surpriza. Blegul asta mic- am inclinat capul spre Cristian care se asezase la capatul patului- a fost foarte trist zilele astea si am zis sa il inveselesc un pic si totodata sa va cunosc si pe dumneavoastra si sa va felicit pentru ca ati crescut un asemenea fiu. Doamna Maria rosi un pic dar isi petrecu mana peste capul meu in semn de alint.
-Copilul asta e un diavol mic, o sa il cunosti tu si o sa te convinti singur! imi facu cu ochiul si Cristian incerca sa protesteze dar fara rezultat.
-Mata blanda zgarie rau, am incheiat eu ranjind.
Am mai stat cu doamna Maria inca vreo jumatate dupa care m-am ridicat sa plec. Imi facea placere sa vorbesc cu cei doi, dar nu vroiam sa o obosesc prea tare pe saraca femeia care cu doar cateva zile in urma trecuse printr-o experienta ingrozitoare.
-Te mai astept, daca nu aici, la noi acasa! imi zise mama lui Cristian chiar cand iesem din salon urmat de colegul meu.
Ne-am oprit la catva pasi de usa. M-am intors la el si el m-a fixat cu privirea. Simteam ca vrea sa spuna ceva dar nu are curaj...
-Multumesc... imi spuse in cele din urma. M-am uitat in ochii lui si chiar am vazut o urma de recunostiinta amestecata cu bucurie.
-Nu ai pentru ce sa imi multumesti. Am facut-o cu placere si se pare ca am avut un instinct bun, mama ta e o femeie foarte de treaba. A parut incantat de afirmatia mea. Dar e momentul sa cam plec... nu mi-as fi dorit sa ma car asa de repede... dar trebuia, probabil ca el vroia sa isi petreaca cat mai mult timp cu mama lui si eu il retineam.
Am dat sa plec,dar m-am intors chiar in ultimul moment si desi nu stiu daca am facut bine sau nu, i-am spus:
-Diseara vino sa dormi la mine. Esti singur acasa si nu cred ca e prea placut...
A fost surprins...
-...o sa ma gandesc si o sa te sun daca ma hotarasc sa vin...
Oare de ce am facut-o? Am iesit grabit din cladirea spitalului inca uimit de reactia mea... De ce am facut-o?!
Ce se intampla cu mine?!
