Iubire la malul marii

Sper sa va placa. Este o compozitie noua. Ceva mai lunga,dar sper sa aveti rabdare sa o cititi pana la capat. Eu zic ca merita :) . Astept parerile voastre si nu uitati sa dati si un share pe facebook. 

Spor la citit! (scuze pentru mici greseli de redactare)

Fuck! Oh, nu! Celia o sa ma omoare daca intarzii. Mi-am fixat mai bine geanta pe umar si am intetip pasul. M-am mai uitat o data la ceas dorindu-mi sa impietresc limba la fara 5. Am grabit pasul si mai mult si m-am rugat ca sa ajung printr-o minune inaintea Celiei.

Poate ca a intarziat?! Sau... nu?! Pe cine mint eu, intotdeauna ajunge la timp si desigur, eu niciodata.

Ajuns in fata terasei, m-am uitat la ceas. Si 5. Nu e chiar asa rau. Mi-am plimbat ochii pe la multitudinea de mese in cautarea prietenei mele cele mai bune. Am zarit-o undeva in spate, cu telefonul in mana. Probabil ma suna. "Sunt terminat! Macar daca nu uitam mobilul acasa si o anuntam de intarzierea mea." Mi-am fixat privirea in pamant si am inaintat spre ea.

-Buna... Am zis cu glas stins si vinovat. Scuze pentru...

-Nu-i nimic! Stai jos!

-Doar atat?! Adica nu spui nimic? Celia si-a ridicat privirea de la telefon.

-Da, doar atat! N-am timp acum de mustrari, desi ai merita. Mi-a aruncat acea privire care ma facea intotdeauna sa ma simt vinovat. Mi-am simtit obrajii imbujorandu-se, dar am tacut malc. Daca ea vroia sa treaca peste asta asa usor, cu atat mai bine. - Asa, deci am o veste pentru tine!

Chelnerul veni sa imi ia comada. Am comandat o Cola si l-am expediat starnit de ce mi-ar putea spune prietena mea. Dar nu inainte sa ii arunc o privire pe furis chelnerului. Un tanar pe la 25 de ani, inalt, bine facut, dar totodata cu un aer fragil, probabil datorita ochilor mari si profunzi. I-am surprins zambetul din priviri, dar confuz inca daca era acel zambet afisat tuturor clientilor, sau mirosise intentiile mele ascunse. Oare si el era...?

-Hei, esti atent la mine, sau te mai uiti mult la fundul tipului aluia?

M-am intors spre Celia. Parea amuzata, desi incerca sa ma mustreze. Ma cunoste atat de bine.

-Hai, lasa-ne pe mine si pe posesorul ala de fund dement de sexy. A oftat inecandu-si un zambet. Deci? Ce ai sa imi spui?

Don't look back ! *Part 15*

Mai repede de cat ma asteptam , a sosit partea a15-a a povestii "Cristian and Alex" . Sper sa va placa. Am muncit destul de mult la ea si desi mi-am neglijat anumite responsabilitati legate de scoala(maine am simulare pentru bac,dar ce mai conteaza: )) ?! trebuia sa scriu :P) pentru a o termina, eu zic ca a meritat.
Daca nu ati citit primele parti nu uitati sa o faceti inainte de a citi a 15-a parte. Celelalte 14 parti le puteti gasi pe blog prin scurtaturile de mai jos:

Partea 1
Partea 2
Partea 3
Partea 4
Partea 5
Partea 6
Partea 7
Partea 8
Partea 9
Partea 10
Partea 11
Partea 12
Partea 13
Partea 14

                       

Il tineam in brate de cateva minute bune, dar inca mai plangea usor. I-am sters o ultima lacrima si l-am sarutat pe par. S-a culcusit mai bine in bratele mele si parea sa revina usor la normal. Si-a ridicat privirea spre mine si mi-a multumit.

-Cristian, nu ai pentru ce sa imi multumesti. Nu stiu acum ce e intre noi doi, nu stiu unde se va ajunge, sau ce vom face, dar de un lucru sunt sigur, insemni  foarte mult pentru mine. Mi-a zambit un pic incurcat si si-a asezat din nou capul pe umarul meu.

Ii simteam caldura corpului sau si ma linistea acest lucru. Nu puteam inca reactiona la cele auzite cu doar cateva minute in urma. Cristian fusese victima unui abuz...nu puteam pronunta celalalt cuvant care ar fi definit mai bine ceea ce se intamplase cu el, era prea dureros  sa ma gandesc la acel cuvant. Ce aveam sa fac? Ce aveam sa spun de acum inainte, trebuia sa vorbesc cu el,sau sa ingrop totul asa cum facuse el. L-am privit ingrijorat, acum se explicau multe, acum lucrurile deveneau clare, puteam intelege de ce colegii lui se purtau asa cu el, stiau de asta de la Mihut, el le spusese o parte a povestii, iar Cristian fusese marginalizat pentru asta. Mi-era mila de el, de toate lucrurile prin care trecuse inca eram intrigat de modul in care suportase trauma. M-am intrebat de ce nu ramasesera si semne in comportamentul lui. Cu siguranta, daca nu mi-ar fi spus, nu as fi banuit niciodata. Reusise intr-un mod sau altul sa ascunda foarte bine in el cele intamplate. Inca o data imi dovedea cat e de puternic. Mi-a trecut prin minte ce as fi facut in situatia lui si m-am infricosat doar gandindu-ma ca as putea pati asa ceva.

Il managaiam in continuare pa cap cand de o data se misca usor tensionat si ma intreba:

-Ti-ai schimbat parerea despre mine? In vocea lui se simtea teama.