Play with fire... *Part 7*

 Dupa doar 5 minute de mers am ajuns la faleza orasului.
   -Vin-o dupa mine! mi-a soptit aproape stins.
   L-am urmat si am urcat cateva scari care duceam la o parte a faleze pe care nu o cunosteam.
     Aleea principala se continua cu una secundara. Desi fusesem de multe ori prin acea zona, nu am observat acea scara acoperita de crengile salciilor. Sus, era un rand de dalii care creau o alee pe sub crengile plangatoare.
     Dupa cativa pasi, Cristian s-a oprist si s-a asezat pe o margine de pavaj trecuta de vreme. M-am asezat si eu asteptand sa spuna ceva, dar privea in gol, pierdut.
    -Cristian...
   O lacrima i se prelinse pe obraz.
    -Cristian, ma sperii! glasul imi era alarmat realmente.
   Continua sa taca. Se uita in gol , iar lacrimile incepura sa curga.
   -Alex, mama e la spital... mama e  la spital si nu mai stiu ce sa fac...sunt singur... nu pot sa o ajut. Se uita fix in ochii mei si am simtit cum inima mi se frange in doua.
   L-am luat in brate... Nu stiam ce fac, dar a fost primul reflex... a inceput sa planga si mai tare si sa ma strange cu putere in brate. Ii simteam corpul vulnerabil. Un val de caldura ma invada. L-am mangaiat usor pe cap. Atunci am stiut ca fac ce trebuie. Cristian avea nevoie de mine si desi il stiam de doar cateva zile vroiam sa fiu alaturi de el, avea nevoie de mine...
   Dupa cateva minute s-a oprit din plans si s-a retras din bratele mele. Am simtit cum se rupe ceva din mine, fara sa pot sa imi explic ce. S-a uitat la mine cu ochii in lacrimi.
   -Imi pare rau pentru asta....nu ar fi trebuit sa iti spun ...
   -Nu, stai linistit . Vreau sa te ajut...ai facut bine ca mi-ai spus. A incercat sa zambeasca, dar durerea era prea mare.
   S-a uitat pentru un moment in alta directie, apoi s-a intors catre mine din nou. Se uita fix in ochii mei.
   -Stii...aici vin mereu cand am nevoie sa ma reculeg....e locul meu special...nimeni nu mai vine aici....
    I-am zambit.
   -Promit ca nu voi spune nimanui despre asta. Si referitor la mama ta-chipul lui se crispa din nou din cauza durerii pe care o resimtea gandindu-se la ea- pot sa te ajut cu ceva? Daca mi-ai spune ce  se intampla cu ea poate as putea sa iti dau un sfat,sau orice...
   -Ea...a inghitit si a continuat un pic crispar, ii era greu sa vorbeasca despre asta...a facut infarct alaltaieri...am gasit-o cazuta in bucatarie cand am ajuns acasa...-inca o lacrima se prelinse dar o sterse repde cu mana- si acum e la spital...medicii nu stiu ce sa creada.... A izbunit din nou in plans...
   -O sa fie bine, linisteste-te... o sa fie bine....trebuie sa ai credinta...
   -Nu stiu ce sa mai cred...era distrus, lipsit de speranta... vreau sa fie bine, nu stiu ce as face daca...
   -Nu. Te rog nu te gandi. O sa fie bine.
   M-a cuprins din nou in brate. Multumesc mult! mi-a soptit la ureche. Dupa cateva momente mi-a dat drumul si a ramas cu privirea in gol.
   As fi vrut sa ii spun ceva care sa il scoata din starea aia, dar nu stiam ce...
  Am ramas tacuti amandoi pentru inca ceva timp dupa care ne-am ridicat amandoi si ne-am indreptat catre casa. Drumul a fost la fel. Ajuns in fata casei as fi vrut sa ii spun ceva, dar nu mai aveam putere...ma afectase si pe mine problema lui, asa ca doar i-am aruncat o privire incurajatoare si am intrat in curte, apoi in casa si am urcat in camera mea...
   Trebuia sa il ajut cumva pe Cristian,trebuia sa fiu alaturi de el, sa il fac sa se simta mai bine,dar nu aveam nici cea mai mica idee cum sa fac asta. Acum totul era clar, stiam de ce era atat de absent la scoala si se comporta asa cu mine. M-as fi asteptat ca a doua zi de scoala sa fie la fel de agitata ca prima,  sa comunice cu mine, sa vrea sa afle  mai multe. Incepea sa imi para rau ca l-am judecat fara a afla de la el ce se intampla cu adevarat. Amintindu-mi de gandurile pe care le-am avut, m-am rusinat, mustrandu-ma de ce am putut crede despre el.
   Si rivalitatea dintre colegi devenea mai limpede acum. Problema nu era la Cristian, ci la ceilalti care, dintr-un motiv anume, il judecau fara a-l cunoaste. Nu il stiam decat de cateva zile, dar deja ii simteam sufletul bun pe care il avea. Era diferit fata de ceilalti, el nu a incercat sa ma atraga de partea lui cum au facut colegii mei, el a incercat doar sa se deschida in fata mea. Si in sfarsit a reusit sa se deschida complet astazi. Un fior placut ma trecu amintindu-mi de imbratisarea lui. A fost atat de sincera si de ... placuta. Pentru o clipa am simtit din nou sentimentul si fata mi se destinse intr-un zambet. Cristian era un baiat de treaba si trebuia sa fie prietenul meu. Avea nevoie de mine si eu trebuie sa fiu langa el.
   Dupa ce am terminat rapid temele si am luat cina impreuna cu parintii mei, am urcat repede in camera mea si m-am bagat rapid in pat. In timpul mesei am discutat cu parintii mei despre problema lui Cristian si imi dadusera o idee geniala. Chiar daca nu puteam sa fac prea multe pentru mama lui Cristian, cel putin aveam sa ma duc sa ii duc un buchet de flori imediat ce avea sa se simta mai bine.
   Am zambit incantat de ideea mea. Am incercat sa adorm dar nu am reusit sub nicio forma. Nu-mi puteam lua gandul de la mama colegului meu. Stiam ca starea ei era nesigura din spusele lui,dar oare reusisera doctorii sa faca ceva pentru ea?? Singura solutie de a afla era sa sun sa intreb.
   Am cautat numarul in agenta telefonului si am apasat pe tasta de apel. Emotiile din stomac isi faceau simtita prezenta. "Da, Doamne, sa fie bine!"- ma rugam in gand. Dupa ce a sunat de 3 ori, Cristian raspunse.
   -Salut! Sunt...Alex! oare de ce glasul imi era atat de ciudat?
   -Salut! Parea un pic mai insufletit.
   -Cum se mai simte mama?
   -E mai bine! -Acum parea chiar mai bine. Am zambit in sinea mea.- Si maine ma duc sa o vad. Doctorii au zis ca acum e bine.
   Tacerea se asternu si nimeni nu mai zise nimic.
   -Deci sa inteleg ca e in afara oricarui pericol,nu? am intrebat un pic fortat, descurajat de raspunsurile schematice ale lui Cristian.
   Dupa un moment de confuzie, el zise:
   -Da...acum e in afara oricarui pericol doar ca mi-e cam frica sa nu ma minta doctorii si mama sa fie inca in pericol. Nu stiu ce m-as face fara ea. Ea e totul pe lume pentru mine si nu as putea trai fara ea. -suspina usor si inima mi se nelinisti-dar vreau totusi sa cred ca va fi bine si totul este in regula.
   -Stii, eu cred ca cel mai bine e sa ai incredere in doctori. Nu cred ca te mint. Sunt sigur ca mama ta se simte bine. Apropo la ce spital e ? daca se simtea deja mai bine, planul meu urma sa fie pus in practica chiar in ziua urmatoare. Nu mai aveam sa astept. Vroiam sa il fac pe Cristian sa se simta bine si nu avea sa stea nimic in calea mea.
   -La spitalul de Urgenta...maine ma duc sa o vad... sunt nerabdator sa ii spun cat de mult o iubesc...
   Chiar nu ma inselasem deloc, avea chiar un suflet de aur si oricat de mult incercam sa inteleg motivul pentru care nu il agreiau ceilalti colegi nu reuseam .
   Nu vroiam sa il tin mai mult la telefon,deja parea destul de obosit si cu siguranta avea nevoie de foarte multa odihna dupa cum arata in ultimele zile. I-am spus noapte buna dupa care am inchis telefonul curins de un sentiment de bucurie.

The other one .... *Part 5*

Aceasta compozitie face parte dintr-un text mai amplu. Pentru a intelege continutul, mai intai citeste primele patru parti . Acestea se gasesc in josul paginii!;)

Spor la citit!

A doua zi dimineata m-am trezit cu mult chef de viata. Am lasat la o parte toate grijile, era ultimul meu an de liceu. Urma bacul, dar trebuia si sa ma distrez. Pana la urma in viata trebuie sa faci un echilibru intre cele doua, sau cel putin sa incerci. M-am ridicat din pat, am deschis laptopul si am am cautat o melodia care imi placea la nebunie si am inceput sa dansez stangaci pe ritm. Ma simteam fericit, chiar eram, oare de ce mai aveam nevoie?!
M-am spalat pe dinti, m-am imbracat si mi-am luat rucsacul in spate, dupa care am pornit-o catre scoala.Era un inceput de toamna cald, nici urma de frunze aramii, natura zambea realmente prin multitudinea de flori de pe aleile vecinilor mei.
Am ajuns repede la scoala. Majoritatea erau deja acolo. M-am asezat in banca. Se pare ca , Cristian nu venise inca.Am rasuflat usurat in sinea mea. Asa aveam mai mult timp sa il petrec cu ceilalti. Fara Cristian ma simteam mai in largul meu. In gand imi veni ziua precedenta in care ma simteam stanjenit de prezenta lui. Ma urmarea peste tot.
Stop!!! Dar ce faceam?! Dintr-o data firul se rupse. Cristian nu cred ca facuse nimic din toate astea. Poate ca fusese un pic mai apropiat de mine, dar nu asa cum exageram eu. M-am intrebat bulversat ce e cu mine. Incepeam sa imi inchipui lucruri. Ma inselam in privinta lui. El chiar nu fusese atat de rau. Am inchis ochii. Oare ce se intampla cu mine?!
-Alex, te simti bine? se citi o urma de ingrijorare in glas. Esti alb tot!
-Nicio problema! Sunt bine! Tu trebuie sa fii... Ana,nu? Am incercat sa zambesc, dar nu prea mi-a iesit.
-Da , eu sunt. Mai bine ai sta un pic pe scaun. Nu arati deloc bine.
M-am asezat pe un scaun. In fata mea erau mai multi baieti si fete care pareau cufundati intr-o discutie, dar se intoarsera cand auzira scartaitul scaunului pe care tocmai ma asezasem.
-Salut, am zis cu o voce sugrumata. Mi-au raspuns cu totii. Pareau de treaba.
Unul dintre baieti incepu sa vorbeasca cu o voce superioritate:
-Deci tu esti noul nostru coleg. Ieri nu am avut timp sa ne cunoastem prea bine, dar astazi poate ne vei face onoare sa iti petreci mai mult timp in preajma noastra si sa nu mai stai asa de mult timp cu ciudatu clasei. Ultimele lui cuvinte ma lovira in plin. Imediat mi-am dat seama ca se referea la Cristian. Oare ce era in neregula cu el? Probabil nelamurirea mi se citi pe fata pentru ca , tipul din fata mea continua: A...sa inteleg ca inca nu ti-a spus totul despre el, nu? Mare pacat... Ar fi trebuit sa fie cinstit cu tine, dar se pare ca a uitat sa iti spuna un mic amanunt...
-Raul, termina! i-o taie Ana. Nu vorbi prostii, stii ca nu e nimic adevarat in toata chestia asta. Sunt doar zvonuri alimentate de oameni ca tine, care nu au nimic mai bun de facut decat sa ii chinuie pe altii. Vocea taioasa il intimida pe acest tip pe nume Raul, dar ca raspuns un suras ciudat i se ivi in coltul gurii. Buzele, ca doua linii ferme tremurau nervos.
-A...deci doar zvonuri. Nu cred ca toti sunt de aceeasi parere cu tine, nu, baieti? si se intoarse catre cei 3 baieti care stateau in jurul lui. Pe chipurile lor aparu o urma de dispret. Deci cine mai crede acum ca sunt doar zvonuri?
Fata Anei si a celorlalte doua fete de langa ea se preschimbara intr-un dispret vadit. Ceva era in neregula la mijloc, dar oare ce? Mi-am plimbat privirea pe chipurile tuturor celor din jurul meu. Niciunul nu mai indraznea sa mai spuna nimic. Asta era tot?! Oare ce era in neregula cu Cristian? Vroiam sa aflu, dar cuvintele pareau prinse intr-o menghina. Era un subiect mult prea delicat . Sau poate ca nu era treaba mea. Era o problema intre colegi in care nu aveam sa ma implic. Nu avea niciun rost si cu siguranta nu m-ar fi ajutat prea mult sa le intru in gratii . Cu siguranta asta nu ar fi facut decat sa inrautateasca si mai mult situatia. Cu deosebire de ziua de ieri in care toti ma facusera sa ma simt ca acasa, acum lucrurile se schimbasera. Nu cred ca avea sa fie prea usoara toata chestia asta cu colectivul nou. Nu ma simteam prea dorit si asta avea sa fie o problema.
Sunetul soneriei ma slava. Ora urma sa inceapa si nu mai trebuia sa stau aici in jurul lor ca la interogatoriu. M-am ridicat in graba si m-am dus catre locul meu.
Ma simteam usurat ca scapasem din gura lupului, dar totodata intrigat de ce aveau colegii cu Cristian. Oare ce era atat de rau la el? Inca nu venise. Probabil ca intarzia. Atentia imi fu atrasa de profesorul de romana care intra in clasa. Era un barbat abia iesit din facultate, de 22, 23 ani , inalt si ingrijit. Se aseza cu delicatete la catedra si deschise catalogul ca sa faca prezenta. Spre surprinderea mea si eu eram trecut, probabil din cauza faptului ca imi fusese acceptata cererea de transfer cu mult inainte de a incepe anul scolar.
-Alex, da-mi voie in primul rand sa iti urez un calduros 'Bun venit!' . Sunt sigur ca te vei intriga bine in colectivul nostru. M-am inrosit un pic la fata. Avea un accent ciudat si vorbea din suflet, uitandu-se drept in ochii mei. Sper ca nu vor exista probleme cu stilul meu de predare, dar daca vei avea neclaritati esti bine venit sa ma intrebi orice! -Era chiar simpatic. Mi-a zambit calduros si i-am raspuns in acelasi fel.- A...si sa nu uit. Te rog sa mi te adresezi cu Robert, nu imi plac adresarile pompoase, cu totii suntem oameni, in consecinta suntem egali.
Fu intrerupt insa de usa care se deschise cu brutalitate. Era Cristian. Inima incepu sa imi bata cu putere. Un val de caldura incarcat cu emotie imi invada trupul.
-Ia te uita cine e aici, chiar somnorosul nostru Cristian. Cristian se facu rosu la fata si pleca privirea. Hai du-te la loc, si nu mai pune mutra asta de om cait . Robert incepu sa rada. Speram ca nu isi batea joc si el de Cristian asa cum se pare ca o faceau ceilalti. Mi-a simtit privirea si s-a intors spre mine.
Cristian a venit si s-a asezat langa mine. M-am intors spre el si pentru o clipa am ramas uimit. Parea obosit. Chipul umbrit ii dadea un aspect de om sfarsit. Si-a scos repede caietele insa nu mi-a aruncat nicio privire. Ceva nu era in regula. As fi vrut sa il intreb insa nu am indraznit. Simteam o tensiune intre noi. Era mai bine sa evit.
-Manole este in esenta un exponent al creatorului datorita... cuvintele lui Robert curgeau pe langa mine. Incercam sa ma agat de fiecare silaba , dar gandurile mele erau altundeva. Starea lui Cristian ma ingrijora realmente. M-am mai uitat o data la el, dar din nou chipul lui era impenetrabil...
-Cristian,te simti bine? cuvintele mi-au iesit fara de voie . Surpins de intrebarea mea s-a intors spre mine cu o umbra de raceala pe fata...
- Sunt bine...nu iti face griji....Glasul spart contura si mai mult ideea ca are ceva. Oricat ar fi incercat sa ascunda acest lucru era prea evident. Stiu ca nu aveam niciun drept sa il interoghez in legatura cu viata lui...il cunosteam numai de cateva zile si deja vroiam sa stiu prea multe despre el. Si eu m-as fi simtit prost daca cineva ar fi incercat sa afle totul despre mine intr-un timp asa de scurt.
Era mai bine daca las lucrurile sa vina de la sine....

White eyes... *part 4*

 Eram la scoala, singur in clasa. Afara ploua cu picaturi mari care se loveau brutal de geam. Un fior ma trecu. Mi-am pus mainile in jurul corpului meu. Era cald, dar caldura fizica nu ma incalzea. Afara ploaia se intetea. M-am uitat pierdut pe geam.
   Am simtit o durere puternica in piept . Mi-am apropiat genunchii de stern si i-am cuprins cu mainile. Dar durerea devenea din ce in ce mai pregnanta. Am inchis ochii, dar fara rezultat. Era acolo. Era de parca as fi primit un pumn in stern. Am incercat sa ma linistesc, in zadar... Durerea devenea insuportabila. Am ridicat privirea in speranta ca e cineva acolo care sa ma ajute, dar eram singur. Durerea se intensifica cu fiecare secunda. Am inceput sa gem. Aveam nevoie de ajutor. Am incercat sa ma ridic dar nu puteam.
   Am auzit sunetul usii deschizandu-se si am ridicat privirea. Durerea era insuportabila, deabia de mai vedeam.Era Cristian care se uita la mine! Chipul lui era inpenetrabil.
  -Ajuta-ma! te rog... Glasul imi suna spart. Am incercat sa intind mana spre el, dar a devenit grea. Durerea sporea. M-am uitat la el, dar chipul lui ramanea de piatra. Te ... rog..
   -Tu ti-ai facut-o singur! glasul lui cazu asemenea unui traznet asupra mea.Am incremetic simtind cum pieptul mi se sparge sub o greutate invizibila.
   -NUUUUUUUU!!!!!!!!

   M-am trezit plin de sudoare cu ambele maine in jurul abdomenului. Durerea era doar amintire acum. M-am linistit cand mi-am dat seama ca fusese doar un vis. Mi-am fixat privirea pe tavan. Imi simteam capul si mai plin de ganduri decat mai devreme. O multitudine de ganduri ma bantuiau insa nu le puteam intelege... Am inchis ochii, dar imaginea lui Cristian imi aparu in fata. Era la fel ca in vis. Chipul lui de piatra nu exprima nimic. Era diferit de cum il vazusem la scoala. Oare ce se intampla cu mine? De ce ma urmarea imaginea lui? Oricat as fi vrut sa-l alung, gandul tot la el imi zbura...
   O bataie in usa imi disipa gandurile, cel putin pentru moment. M-am auzit spunand "intra!" . Usa se deschise cu un zgomot surd.
   -Scoala, somnorosule si spune-mi cum a fost prima zi de scoala. Vreau sa aud toate detaliile. Cum a fost, daca ti-ai facut prieteni, cum ti se par colegii?
   M-am ridicat greoi, orbit de lumina care se facu brusc in camera.
   -Mama,ia-o mai usor! Am incercat din  rasputeri sa imi amintesc cum fusese prima zi, dar nu aveam in minte decat scenele care il includeau si pe Cristian. Era ciudat. Acum ca incercam sa imi amintesc, nu prea fusesem atent la ceilalti... Pai a fost ...bine...cred!
   Mama s-a incuntrat la mine!
   -Numai atat poti sa imi spui? Haide vreau cat mai multe detalii! Spune tot! si imi zambi.
   -Pai a fost bine, colegii au fost ok...profesorii la fel si ...cred ca m-am integrat bine. Vorbele imi ieseau fara sa vreau si treceau pe langa mine. Nu era tocmai despre ce vroiam eu sa vorbesc. As fi vrut sa ii spun mamei despre Cristian si despre visul de mai devreme dar cel mai probabil i s-ar fi parut deplasat, asa ca am continuat sa aberez pe tema prima zi de scoala. Cred ca o sa ma inteleg bine cu toti colegii,mama! In rest mai nimic, astept sa vedem cum va fi de maine incolo.
   Mama paru in sfarsit multumita de rapunsul meu.
   -Si cu cine stai in banca?
   Intrebarea ei ma lovi ca un trasnet!
   -Pai e un baiat pe nume, Cristian... e de treaba...cred...  Acum era momentul potrivit sa ii spun despre gandurile mele referitoare la el, dar nu puteam. Nu ar fi inteles. De fapt nici eu nu intelegeam ce se intampla.
   Mama imi zambi!
   -Sa inteleg ca a fost bine! Ma bucur pentru tine. Sunt sigur ca va fi o experienta deosebita pentru tine. Eu intotdeauna ti-am zis ca meriti mai mult. Parea mai incantata decat mine. Si eu imi dorisem mai mult ,dar acum ca in sfarsit aveam aceasta ocazie nu ma prea bucuram...
   Cuvintele mamei curgeau pe langa mine... imi simteam capul greu si plin de ganduri.
   -Mama, poti sa ma lasi un pic singur?
   Mama s-a uitat mirata la mine, dar a inteles ca am nevoie de cateva momente singur. S-a ridicat de pe pat si a iesit din camera. Acum era mai bine....si totusi... Probabil era din cauza stresului de la scoala. Avea sa fie mai bine cand zilele se vor scurge si ma voi obisnui cu noul colectiv. Trebuia neaparat sa ma implic mai mult in clasa si sa vorbesc mai mult si cu ceilalti colegi. Nu aveam de gand sa stau numai cu Cristian. Nu pentru ca era o companie neplacuta, nici pe departe, doar ca simteam nevoia sa ma indepartez un pic de el, nu doream sa se lipeasca de mine si sa nu ma mai lase in pace, nu aveam nevoie de un catelus. Cristian chiar parea genul de persoana singuratica si nu voiam ca eu sa fiu la fel ca el. Din cate stiam eu, eram o persoana destul de sociabila, imi placea sa stau in prezenta multor oameni, imi placea sa ii distrez pe ceilalti si sa ii fac sa se simta bine. Asta nu avea de ce sa se schimbe. Cu timpul, noii mei colegi vor vedea cum sunt si se vor apropia de mine.
   Am zambit in sinea mea si capul mi se limpezi. Acum eram din nou bine. Avea sa fie totul bine... sau cel putin asa credeam eu...nestiind ce avea sa vina.

Who am I? *Part 3*

  Restul orei l-am petrecut in tacere pentru ca nu vroiam sa intru din prima zi in bucluc pentru ca nu eram prea atent. Cristian tot vroia sa ma distraga, dar am incercat sa fiu cat pot de atent la ce s-a vorbit la ora. Si restul zilei a trecut la fel de usor. Am vorbit cu majoritatea noilor mei colegi si pot spune ca intradevar m-am integrat foarte repede. Toti pareau prietenosi si se parea ca m-au primit cu bratele deschise. Mai bine de atat nu se putea.

   Ceasul a aratat ora 14:00 si am stiut ca e vremea sa merg acasa. Mi-am pus rucsacul pe umar si am iesit printre ultimii din clasa, urmat indeaproape de Cristian. Era ciudat ca in timpul pauzelor pleca intotdeauna si se intorcea doar atunci cand se suna. Am vrut sa il intreb la ultima ora, dar am evitat. Cine eram eu sa ma amestec in treburile lui.? Eram colegul lui de banca doar de cateva ore si deja incepeam sa il interoghez referitor la obiceiurile lor... ?!
   Insa de cum se suna era langa mine in banca si incerca sa afle cat mai multe despre mine, eu fiind cam singurul cu care discuta in clasa.I-am povestit multe lucruri despre mine, i-am spus despre ai mei, despre liceul unde am invatat, despre vechii mei colegi si despre prieteni. Parea incantat si ma urmarea asemenea unui copil mic atunci cand ii citesti poveste, sorbindu-mi fiecare cuvant. La randul lui mi-a povestit ca nu locuia decat cu mama lui, tatal sau fiind plecat din tara. De mic ii parasise si desi le promisese sa ii ajute, de cativa ani nu mai stia nimic de el. Insa se pare ca trecuse de mult peste lipsa tatalui. Acum mama lui era cea mai importanta fiinta din viata lui si ei doi aveau o viata linistita.
   Mi-ar fi povestit poate mai multe, dar de fiecare data cand povestea devenea mai interesanta eram intrerupti de venirea profesorilor. Dar nu-i nimic. Aveam timp destul pentru povestile astea. Aveam un an intreg in fata.
   Am iesit din incinta scolii fara graba, pornind spre drumul spre casa.
   -Alex!m-am auzit strigat.
   Am intors capul si l-am vazut pe Cristian. Imi facea semn sa il astept. M-am oprit si mi-am fixat mai bine rucsacul pe umar. Toate gandurile de mai devreme imi fura dizolvate, locul acelora fiind luat de unele noi legate de noul meu coleg de banca. Oare de ce se tinea atat dupa mine? M-am uitat cum venea incet spre mine si m-am intrebat daca nu cumva ar trebui sa ii impun o limita si sa imi lase un pic de spatiu. Daca din prima zi e asa nu vreau sa stiu ce s-ar fi putut intampla mai tarziu cand am fi ajuns sa ne cunoastem? Am incercat sa alung gandul asta din minte cand a ajuns langa mine si amandoi am pornit tacuti.Aerul era incarcat si brusc am inceput sa ma simt incomod. M-am uitat spre el si mi-a zambit. Am incercat sa ii raspund in acelasi fel, dar muschii fetei refuzau sa ma asculte. Ma simteam stanjenit. Mi-am fixat din nou privirea in pamant si am continuat sa  merg  alaturi de Cristian.
   -Astazi e destul de ...frumos afara,nu-i asa? valul de tacere dintre noi fu in sfarsit spulberat de cuvintele lui usor fortate. M-am intors spre el si am dat din cap in semn de aprobare.
   Parul lui avea o alta nuanta acum. Lumina soarelui se reflecta in el, conferandu-i o nuanta mai deschisa. La fel ca si mine se parea ca nici el nu se simtea tocmai comod. Se gandea la ceva. Am incercat sa intuiesc ce ar putea fi dar fara rezultat. Tare mi-as fi dorit sa aflu . Oare avea legatura cu mine? Cred ca a observat ca ma uit la el intrucat si-a intors privirea spre mine si pentru o secunda privirile noastre s-au intalnit.
   -Ai ochii verzi acum! mi-a spus surprins.
   -Pai...asa se fac la lumina, iar la intuneric se fac albastri. Insa nu multi oameni observa asta. Am ramas surprins de vorbele lui. Dupa cum ii si spusesem, nu multi oameni observau asta. Doar cei care ma studiau atent isi puteau da seama de schimbarea ce survenea in prezenta luminii puternice.
   Se pare ca reprezentam un interes mult mai mare decat banuiam. Am incercta sa imi dau seama daca asta e bine sau rau, dar n-am gasit un raspuns multimitor. Ma deranja intr-o oarecare masura ca ma studia atat de atent, insa ceva din interiorul meu imi spunea ca nu e nimic rau in asta.
   Tacerea se instala intre noi iarasi dar cu o pata de disconfort mult mai puternica. Nu mai aveam mult pana acasa dar simteam ca nu mai ajung...secundele se incapatanau sa nu se scurga in ritmul lor obisnuit. Simteam nevoia sa spun ceva, dar fara rezultat insa. M-am uitat iarasi la el,insa de data asta mult mai discret.Parea la fel de ingandurat ca mai devreme...
   Pana cand am ajuns in fata casei unde locuiam, nu a mai spus nimic niciunul dintre noi.
   -Eu aici ma opresc! i-am spus si am facut semn spre curtea din dreapta mea.
   -Aici stai? pare uimit. Ai o casa...super! In sfarsit parea ca a scapat de ganduri.
   Am dat din cap in semn de aprobare.
   -Dar e o casa enorma!
  -Adevarul e ca era o casa enorma. Insa asta tine de gusturile mamei care si-a dorit o casa cat mai mare pentru a avea cat mai multe spatii de decorat, hobby-ul de care se ocupa in putinul timp liber
  -Atunci ce sa-ti spun...ne vedem maine,nu?
   -Da...ne vedem maine! si am intrat in curte. Ma simteam privit dar nu am intorc capul pentru ca nu vroiam sa ii mai intalnesc o data privirea. Era acolo ceva care ma tulbura.
   Am intrat in casa simtind in sfarsit oboseala acumulata pe parcursul zilei. Am intrat in bucatarie si am vazut ca mama avusese grija sa imi lase ceva de mancare inainte sa plece la firma. M-am asezat la masa si am inceput sa mananc in tacere. Astazi insa ceva era schimbat. Oboseala era mai puternica, sau poate erau mai multe griji decat de obicei. Dupa cateva guri,am inpins farfuria cu mancare din fata. Nu mai puteam manca.
   Ceva se intampla cu mine. Nu eram deloc in apele mele.  Ceva ma tulbura, dar incercam fara rezultat sa imi dau seama ce.  M-am uitat la ceas, era 14:35. M-am ridicat usor ametit de pe scaun si am iesit din bucatarie, apoi am urcat scarile pana la camera mea. Am intrat. Era locul meu de refugiu, dar nu si de data asta. Ma simteam confuz, tulburat. Am inchis ochii sperand ca starea asta va disparea, insa nu se intampla asta. Mi-am lasat rucsacul pe scaunul de langa fereastra si m-am aruncat in pat. Era un pic mai bine! Cufundat in salteaua pufoasa capul meu se simtea eliberat de multitudinea de ganduri. Oare ce se intampla cu mine?

Bun Venit!

   Bun venit! 

   Nickname-ul meu Cristian si sunt gay! Mi-e greu de cele mai multe ori sa recunosc ,dar  asta simt, asta sunt... 

    Am construit acest blog din dorinta de a face publice niste texte scrise de mine despre noi, oamenii mai speciali. Aici vreau sa va simtiti bine, aici vreau sa va spuneti gandurile, tot ce va apasa si sa va bucurati de viata si iubire. Oricine e bine-venit sa ni se alature.

    In fiecare saptamana va aparea cate o parte a unui text mai amplu pe care am inceput sa il scriu cu ceva timp in urma, insa am nevoie si de ajutorul vostru pentru a-l termina. Este o munca asidua, dar sper sa pot ajunge la final cu brio, alaturi de voi.

    Primele postari vor cuprinde niste texte pe care le-am scris cu ceva luni in urma. Acestea sunt terminate. Sper sa va placa!  Spor la citit si la comentat ;)) !