Who am I? *Part 3*

  Restul orei l-am petrecut in tacere pentru ca nu vroiam sa intru din prima zi in bucluc pentru ca nu eram prea atent. Cristian tot vroia sa ma distraga, dar am incercat sa fiu cat pot de atent la ce s-a vorbit la ora. Si restul zilei a trecut la fel de usor. Am vorbit cu majoritatea noilor mei colegi si pot spune ca intradevar m-am integrat foarte repede. Toti pareau prietenosi si se parea ca m-au primit cu bratele deschise. Mai bine de atat nu se putea.

   Ceasul a aratat ora 14:00 si am stiut ca e vremea sa merg acasa. Mi-am pus rucsacul pe umar si am iesit printre ultimii din clasa, urmat indeaproape de Cristian. Era ciudat ca in timpul pauzelor pleca intotdeauna si se intorcea doar atunci cand se suna. Am vrut sa il intreb la ultima ora, dar am evitat. Cine eram eu sa ma amestec in treburile lui.? Eram colegul lui de banca doar de cateva ore si deja incepeam sa il interoghez referitor la obiceiurile lor... ?!
   Insa de cum se suna era langa mine in banca si incerca sa afle cat mai multe despre mine, eu fiind cam singurul cu care discuta in clasa.I-am povestit multe lucruri despre mine, i-am spus despre ai mei, despre liceul unde am invatat, despre vechii mei colegi si despre prieteni. Parea incantat si ma urmarea asemenea unui copil mic atunci cand ii citesti poveste, sorbindu-mi fiecare cuvant. La randul lui mi-a povestit ca nu locuia decat cu mama lui, tatal sau fiind plecat din tara. De mic ii parasise si desi le promisese sa ii ajute, de cativa ani nu mai stia nimic de el. Insa se pare ca trecuse de mult peste lipsa tatalui. Acum mama lui era cea mai importanta fiinta din viata lui si ei doi aveau o viata linistita.
   Mi-ar fi povestit poate mai multe, dar de fiecare data cand povestea devenea mai interesanta eram intrerupti de venirea profesorilor. Dar nu-i nimic. Aveam timp destul pentru povestile astea. Aveam un an intreg in fata.
   Am iesit din incinta scolii fara graba, pornind spre drumul spre casa.
   -Alex!m-am auzit strigat.
   Am intors capul si l-am vazut pe Cristian. Imi facea semn sa il astept. M-am oprit si mi-am fixat mai bine rucsacul pe umar. Toate gandurile de mai devreme imi fura dizolvate, locul acelora fiind luat de unele noi legate de noul meu coleg de banca. Oare de ce se tinea atat dupa mine? M-am uitat cum venea incet spre mine si m-am intrebat daca nu cumva ar trebui sa ii impun o limita si sa imi lase un pic de spatiu. Daca din prima zi e asa nu vreau sa stiu ce s-ar fi putut intampla mai tarziu cand am fi ajuns sa ne cunoastem? Am incercat sa alung gandul asta din minte cand a ajuns langa mine si amandoi am pornit tacuti.Aerul era incarcat si brusc am inceput sa ma simt incomod. M-am uitat spre el si mi-a zambit. Am incercat sa ii raspund in acelasi fel, dar muschii fetei refuzau sa ma asculte. Ma simteam stanjenit. Mi-am fixat din nou privirea in pamant si am continuat sa  merg  alaturi de Cristian.
   -Astazi e destul de ...frumos afara,nu-i asa? valul de tacere dintre noi fu in sfarsit spulberat de cuvintele lui usor fortate. M-am intors spre el si am dat din cap in semn de aprobare.
   Parul lui avea o alta nuanta acum. Lumina soarelui se reflecta in el, conferandu-i o nuanta mai deschisa. La fel ca si mine se parea ca nici el nu se simtea tocmai comod. Se gandea la ceva. Am incercat sa intuiesc ce ar putea fi dar fara rezultat. Tare mi-as fi dorit sa aflu . Oare avea legatura cu mine? Cred ca a observat ca ma uit la el intrucat si-a intors privirea spre mine si pentru o secunda privirile noastre s-au intalnit.
   -Ai ochii verzi acum! mi-a spus surprins.
   -Pai...asa se fac la lumina, iar la intuneric se fac albastri. Insa nu multi oameni observa asta. Am ramas surprins de vorbele lui. Dupa cum ii si spusesem, nu multi oameni observau asta. Doar cei care ma studiau atent isi puteau da seama de schimbarea ce survenea in prezenta luminii puternice.
   Se pare ca reprezentam un interes mult mai mare decat banuiam. Am incercta sa imi dau seama daca asta e bine sau rau, dar n-am gasit un raspuns multimitor. Ma deranja intr-o oarecare masura ca ma studia atat de atent, insa ceva din interiorul meu imi spunea ca nu e nimic rau in asta.
   Tacerea se instala intre noi iarasi dar cu o pata de disconfort mult mai puternica. Nu mai aveam mult pana acasa dar simteam ca nu mai ajung...secundele se incapatanau sa nu se scurga in ritmul lor obisnuit. Simteam nevoia sa spun ceva, dar fara rezultat insa. M-am uitat iarasi la el,insa de data asta mult mai discret.Parea la fel de ingandurat ca mai devreme...
   Pana cand am ajuns in fata casei unde locuiam, nu a mai spus nimic niciunul dintre noi.
   -Eu aici ma opresc! i-am spus si am facut semn spre curtea din dreapta mea.
   -Aici stai? pare uimit. Ai o casa...super! In sfarsit parea ca a scapat de ganduri.
   Am dat din cap in semn de aprobare.
   -Dar e o casa enorma!
  -Adevarul e ca era o casa enorma. Insa asta tine de gusturile mamei care si-a dorit o casa cat mai mare pentru a avea cat mai multe spatii de decorat, hobby-ul de care se ocupa in putinul timp liber
  -Atunci ce sa-ti spun...ne vedem maine,nu?
   -Da...ne vedem maine! si am intrat in curte. Ma simteam privit dar nu am intorc capul pentru ca nu vroiam sa ii mai intalnesc o data privirea. Era acolo ceva care ma tulbura.
   Am intrat in casa simtind in sfarsit oboseala acumulata pe parcursul zilei. Am intrat in bucatarie si am vazut ca mama avusese grija sa imi lase ceva de mancare inainte sa plece la firma. M-am asezat la masa si am inceput sa mananc in tacere. Astazi insa ceva era schimbat. Oboseala era mai puternica, sau poate erau mai multe griji decat de obicei. Dupa cateva guri,am inpins farfuria cu mancare din fata. Nu mai puteam manca.
   Ceva se intampla cu mine. Nu eram deloc in apele mele.  Ceva ma tulbura, dar incercam fara rezultat sa imi dau seama ce.  M-am uitat la ceas, era 14:35. M-am ridicat usor ametit de pe scaun si am iesit din bucatarie, apoi am urcat scarile pana la camera mea. Am intrat. Era locul meu de refugiu, dar nu si de data asta. Ma simteam confuz, tulburat. Am inchis ochii sperand ca starea asta va disparea, insa nu se intampla asta. Mi-am lasat rucsacul pe scaunul de langa fereastra si m-am aruncat in pat. Era un pic mai bine! Cufundat in salteaua pufoasa capul meu se simtea eliberat de multitudinea de ganduri. Oare ce se intampla cu mine?

1 comentarii:

Ce inseamna prietenia si placerea de comunicare ...dar atat vreamea cat si natura au un rol important in ceea ce se petrece in fiecare secunda ...

 

Trimiteți un comentariu

 
online counter