An unclear future... *Part 11*

Spor la citit . A sosit si a 11-a parte!!!

Nu uita inainte de a citi partea a 11-a sa le citesti pe celelate 10  pe care la gasesti mai jos:

Partea 1
Partea 2
Partea 3
Partea 4
Partea 5
Partea 6
Partea 7
Partea 8
Partea 9
Partea 10



Am stat si m-am gandit un pic. Ceva nu era in regula. Oricat de mult incercam sa inteleg atitudinea binevoitoare a mamei, unele lucruri nu se potriveau. De obicei eram doar noi, cei din familie, de sarbatori, de ce acum ar fi fost o exceptie? Mi-am intors privirea spre ea si m-am uitat oarecum suspect dar ea imi zambi si ma linisti oarecum. Poate crdea ca puteam deja sa il consider pe Cristian ca parte din familie,intrucat mai tot timpul era la noi acasa si se intelegea perfect cu mama mea. De multe ori i-am surprins stand de vorba si chicotind. Intre ei se formase o legatura si uneori eram chiar gelos. Speram ca acesta este motivul, speram ca asa se explica faptul ca vroia ca amicul meu impreuna cu mama lui sa petreaca sarbatorile cu noi.
I-am zambit si eu mamei, poate ca ma ingrijoram degeaba si totul urma sa fie frumos la fel ca in fiecare an.
-Ar fi super, mama! I-am spus.Cred ca avea sa fie super, mai ales ca aveam sa stau cu Cristian si de Craciun.
Acest gand m-a surprins si pe mine. Oare de ce doream atat de mult ca el sa fie langa mine? Lucrurile se complicau continuu, totul devenea din ce in ce mai confuz si ideile si sentimentele isi pierdeau conturul gandindu-ma la colegul meu de banca.
-Deci s-a facut! O sa o sun mai tarziu pe mama lui Cristian sa o intreb daca ar vrea s amearga cu noi. Sper sa fie incantata si sa ne insoteasca.
Mama m-a uimit inca o data. Era atat de dornica de ai ajuta si pe ceilalti. Mi-as  dori sa pot vorbi cu ea despre ce se intampla cu mine, dar nu stiu daca ar intelege.
Ea a terminat de impodobit bradul si s-a retras in bucatarie. Eu mi-am luat cartea de pe canapea si m-am retras in camera mea. M-am aruncat in pat. Lumina slaba a camerei ma linistea. Am inchis ochii, incercand sa imi golesc mintea.  Nu vroiam sa ma mai gandesc la nimic, nu mai aveam nevoie de nimic, doar de liniste sufleteasca.
                                ***
Un sunet surd ma trezi din somn. Era telefonul meu. L-am scos buimac din buzunar si m-am uitat la ecran. Era Cristian. Am apasat pe tasta verde si am raspuns:
-Da… vocea imi suna un pic mai somnoroasa decat era cu adevarat dar poate asta il va descuraja si va inchide rapid. 
Iluzii!!!
-Deci nu imi vine sa cred!!! Cristian tipa de-a dreptul. Glasul lui radia de entuziasm. Mi-am inchis ochii si mi-am trecut mana peste frunte. Probabil mama o sunase deja pe mama lui Cristian si ii spusese ce planuia si bineinteles ca ea acceptase si acum vom merge cu totii la munte.
-Da,da,stiu… i-am taiat-o plictisit. Stiu deja ca te-a sunat mama si ca veti merge cu noi sa petreceti sarbatorile la bunicii mei.
Dintr-o data tot entuziasmul de la celalalt capat a pierit intr-o tacere apasatoare. Probabil ca se astepta sa reactionez in alt fel. Probabil se astepta ca sa fiu la fel de entuziasmat. Stiu si eu ca trebuia. Simteam ca asa trebuie dar nu o puteam face. Ceva imi spunea sa imi temperez sentimentele. Acum ma simteam vinovat ca l-am facut si pe el sa se simta prost. Daca acum credea ca nu vreau s amearga cu noi si o va suna pe mama si ii va spune ca a aparut o problema si nu ne mai poate insoti.? Gandul acesta ma infiora. Cine sa ma mai inteleaga?! Nici eu nu ma mai intelegeam!!! Acum voriam ceva , in momentul urmator doream cu totul altceva.
-Nu ma intelege gresit. Chiar ma bucur ca veniti cu noi! Incercam sa repar gafa. Incercam sa fiu mai optimist Si chiar eram in adancul meu, dar nu puteam sa ma exteriorizez prea bine.
-Alex, sa stii ca nu e nicio problema. Chiar nu am stiut ca nu ma vrei in preajma ta…
Parea atat de trist. Asta m-a afectat si pe mine. Ma durea cand nu era bine. O simtisem de multe ori . Daca nu mergea ceva bine cu el acest lucru se rasfrangea si asupra mea. Ne apropiasem mult in ultimele luni, poate mult prea mult… uneori cred ca mai mult decat e necesar, dar prea tarziu…
-Cristian, stii ca nu e asa, vreau sa imi petrec timpul cu tine, doar ca sunt abia trezit din somn, intelege ca nu e nimic in neregula cu faptul ca tu si mama ta mergeti cu noi in vacanta.
-Bine… era un gram de speranta in vocea lui. Ma credea intr-o oarecare masura.  
Am rasuflat usurat. Reusisem!
-Chiar ma bucur! Sincer! Am fost foarte incantat cand mi-a propus mama asta. Deci,ce zici, te pui pe impachetat? Cred ca plecam poimaine.
-Da. O sa incep sa imi fac bagajul. Mama e foarte incantata de plecare. Sper ca o sa avem parte de momente frumoase cu voi.
Vocea lui Cristian era un pic ezitanta, oare si el avea un presentiment ciudat in legatura cu aceasta plecare? M-am cutremurat un pic la acest gand. Cristian parea initial destul de entuziasmat, dar acum parea pus pe ganduri.
-Hai ca te las sa impachetezi in continuare. Si eu trebuie sa ma apuc sa imi fac bagajul si in curand o sa ma cheme si mama la masa. Ne auzim mai tarziu. Pa!
-Pa!s-a auzit de la celalalt capat urmat de o liniste incremenitoare.
Am lasat telefonul din mana si mi-am fixat privirea spre fereastra. Peste doua zile aveam sa fiu la bunicii mei impreuna cu ai mei dar si cu Cristian. Avea sa fie o aventura, eram sigur de asta. Simteam ca momentul adevarului se apropia. De mult alergam de intrebari ale caror raspunsuri nu vroiam sa le accept. Multe sentimente au fost ascunse, multe ganduri inecate in disperare. Urma sa petrec o perioada lunga alaturi de Cristian.
Avea sa fie o vacanta cum nu a mai fost…


Si de data asta atasez si o melodie care m-a inspirat la scrierea acestei parti a povestii "Cristian si Alex"





6 comentarii:

Buna seara,

Imi place la nebunie alex ce ai scris si cu sinceritate si mana pe inima pot spune ca printre randurile citite cu mare atentie se strecurau si lacrimi, nu stiu exact de ce, poate de fericire la tot ce se intampla sau suparare pentru ca am trecut si eu cu mama prin aceasi faza urata ( a stat in coma 4 saptamani si toti doctori care o examina ma intrebau daca am tata si daca mai am frati, sti parca imi spuneau pe ascuns ca nu mai are sanse si eram distrus gandinduma "ce ma fac acuma? Oare o sa pot face fata cu sora care era si ea in spital , un frate nevazator si un tata nepasator care nici macar un telefon nu imi dadea sa intrebe de ea dapoi sa mai si vina la ea?"). Eram distrus in totalitate dar prin rugamintea catre Dumnezeu si cu speranta in suflet dar fara cineva alaturi care sa imi ofere un umar pe care sa plang am trecut mai departe si credema ca asa fericit nu am fost niciodata in momentul in care am vazut lacrimi in ochii mamei care au inceput sa se deschida incet, TE ROG NU TE OPRI DIN CEA CE FACI , mi-e unu imi inspiri incredere si putere de a merge mai departe indiferent de ce ar fi. Te sarut dulce pe obraz Alex.

 

Multumesc mult Laurentiu. Imi pare rau pentru ce s-a intamplat in viata ta, dar totodata ma bucur ca totul e bine.
Nu cred ca ai idee cat de bucuros ma face faptul ca am reusit sa aduc un pic de bucurie in viata ta. Chiar asta a fost si scopul meu, sa aduc un zambet pe chipul celor ce citesc.
Sanatate si toate cele bune!

 

Cristian acel laurentiu nu mai exista dar nu stiu cum sa schim numele . Acuma este doar alex

 

ok. rectific: Multumesc mult Alex :)

 

Cand apare urmatoarea parte?

 

in cateva zile... sper eu cat mai repede :)

 

Trimiteți un comentariu

 
online counter