Is it love?... *Part 9*

Astazi vine si partea a 9-a...

Nu uita inainte de a citi partea a 9-a sa le citesti pe celelate 8 pe care la gasesti mai jos:

Partea 1
Partea 2
Partea 3
Partea 4
Partea 5
Partea 6
Partea 7
Partea 8

Spor la citit! Astept parerile voastre si de ce nu si sugestii :)


Telefonul a sunat. Mi-as fi dorit sa nu il aud, sau sa fie altcineva, dar de cum l-am scos din buzunar si m-am uitat la cine ma apela, am  simtit ca ceva rau urma sa se intample. De cand am plecat de la spital de la mama lui Cristian, eram urmarit de niste imaginea lui. Oare de ce ma grabisem sa il invit la mine? Nu ca ar fi fost vreo problema cu ai mei, dar ceva inauntrul meu imi spunea ca nu e bine, ma temeam de ce se poate intampla, ma temeam de necunoscutul care mi se infatisa. Cristian ilustra tot ceea ce eu nu am cunoscut niciodata, acel om plin de mistere, dar totodata atat de deschis incat puteai citi prin ochii lui. O parte a lui o vedeam limpede ca apa cristalina a unui izvor, era o persoana sensibila, frumoasa sufleteste, dar totodata suspiciunile colegilor mei ma urmau si comportamentul lui Cristian nu facea decat sa ma nelamureasca si mai mult. Intre cele doua tabere se formase o prapastie pe care nimeni nu indraznea sa o treaca. Oare nu se putea gasi un lian prin care colegul meu de banca sa se integreze in randul celorlalti ? Oare ce ascundea? Oare de ce era marginalizat? Toate aceste intrebari ma faceau sa ma tem de ce ar putea ascunde Cristian. Dupa cum il stiam, nu ar fi facut rau nimanui si daca era vreo problema, aceasta era cauzata de ceilalti ,cred...Daca incercam sa aflu mai mult ?... Oare urma sa deschid cutia Pandorei?...







   Am raspuns cu teama inca in suflet:
   -Alo!
   La linia cealalta tacere pentru cateva momente. Simteam tensiunea lui Cristian, ii simteam respiratia sacadata si deja stiam raspunsul la oferta mea de mai devreme. Urma sa se intample. Urma sa vina la mine...
   -Stii, m-am gandit la ce mi-ai spus si as cam vrea sa vin sa stau la tine o noapte daca se poate. Acasa ma simt destul de singur, acum ca e mama plecata a ramas casa pustie si ... a tacut. Am simtit in vocea lui aceeasi teama pe care o simteam si eu. Stia ca ceva nu e tocmai ok si totusi vroia sa vina la mine.
   Oricat de mult eram pus pe ganduri si oricat de mult ma temeam nu puteam sa dau inapoi, asa ca i-am spus sa vina oricand vrea. Cristian trecea prin niste momente grele, chiar daca mama lui era mai bine, faptul ca a fost la un pas de a ramane singur pe lume, a fost un eveniment traumatizant. Acum avea cea mai mare nevoie de mine, trebuie sa simta ca orice s-ar intampla este acolo cineva care va fi mereu langa el. Poate nu sunt eu cea mai potrivita persoana, dar pot sa ii arat ca pot fi un sprijin pentru el in momentele grele din viata.
   Am inchis telefonul un pic mai incurajat ca totul va fi bine...

   A venit pe la ora 7. L-am invitat sa intre si de cum a pasit in casa a ramas uimit. Daca de afara casa mea parea mare, din interior era si mai intimdanta. Mama avusese grija ca totul sa iasa perfect. Era un as in domeniul decoratiunilor interioare si propria ei casa sustinea cu succes acest talent al ei. Am intrat si ne-a intampinat mama careia ii spusesem de venirea lui Cristian cu doar o ora in urma, dar se aratase foarte entuziasmata si imi spuse ca era un lucru bun ca vreau sa il ajut pe colegul meu si ca va face si ea tot ce trebuie ca el sa se simta bine.
   -Tu trebuie sa fii Cristian! ii zise mama si ii zimbi.
   -Da, eu sunt! Incantat de cunostiinta! Cristian parea sa nu se simta in largul lui, sau poate era doar un pic timid.
   -Eu sunt Delia, si te rog spune-mi pe nume. Nu vreau sa ma simt ca o bunicuta,desi nu mai e mult pana voi fi si bunicuta. daca Alex isi va gasi vreo fata in curand si imi vor face un nepotel sau o nepotica...
   -Mama, am sarit eu inrosindu-ma un pic.
   Fata lui Cristian se intrista un pic, dar incerca sa schiteze un zambet aprobator. Vorbele mamei ma tulburara mai mult decat eram deja. Oare de ce toata lumea se gandea dintr-o data la faptul ca trebuie sa am o prietena? Era asa de important?
   -Daca aveti nevoie de ceva, puteti sa imi spuneti! Cina mai dureaza un pic, dar cand va fi gata va voi chema la masa, acum urcati si distrativa . Alex, condu-l pe Cristian in camera ta!
   -Va multumesc, incepu Cristian sa spuna, dar observa fata usor mustratoare a mamei si reformula, iti multumesc,Delia!
   Mama ii zambi .
   -Pe langa frumos, mai e si destept si prinde repede! zise mama si incepu sa chicoteasca cochet.
   Cristian era frumos? Nu ma gandisem pana acum la asta. Eu il vedeam doar ca pe o persoana misterioasa, ca pe o persoana frumoasa in interior, dar niciodata nu ii analizasem cu atentie aspectul fizic. Mi-am intors privirea spre el si m-am uitat la el. incercam sa caut acea frumusete, dar parca nu puteam vedea decat dincolo de el, nu puteam surprinde decat sufletul lui atat de bun, dar totodata fragil...
   Mama s-a retras in bucatarie unde se ocupa de cina, iar eu si Cristian am urcat in camera mea. A intrat timid in urma mea si de cum am pasit inauntru,  ochii ii fugira prin toata camera incercand sa surprinda toate detaliile dintr-o singura privire. Am zambit in sinea mea si m-am asezat pe scaunul de la birou, indemnandu-l sa se aseze pe pat. Am deschis laptopul si am dat drumul la muzica. Atmosfera era un pic tensionata, nu stiam ce sa zic si cel mai probabil nici el nu stia. Se asezase timid pe marginea patului si  isi puse rucsacul cu care venise langa birou. Trebuia sa spun ceva,dar nu stiam ce, asa ca am tacut. Acelasi lucru l-a facut si el si moment de cateva clipe, fiecare arunca celuilalt priviri iscoditoare parca asteptand sa inceapa discutia intr-un final.
   Acum ca ramasesem singur cu Cristian, sentimentele de mai devreme disparusera, si camera se umpluse de un val de liniste. Simteam cum pacea pluteste in jur. Oare toate astea i se datorau lui?
   Tacerea fu spulberata:
   -Ai o camera foarte frumoasa! spuse Cristian aruncand inca o privire in jur.
   -Mersi, mama e cea care s-a ocupat de tot ce vezi pe aici, are un mare potential pe care si-l foloseste la maxim. Dar pe langa asta e si o mama extraordinara care a fost mereu alaturi de mine, la bine si la greu. Oricand am avut nevoie ea a fost langa mine si m-a sprijinit cum a putut ea mai bine. O iubesc mult!
   -Se vede din modul in care vorbeste si se uita la tine! spuse Cristian fixandu-ma cu privirea lui. Pentru un moment ochii ni se intalnira si o senzatie stranie ma trecu. Se uita atent la mine, incerca sa patrunda dincolo de privirea mea, incerca sa vada ce simt si pentru m-am simtit fortat sa ma deschid , am intors privirea spre ecranul laptopului si am schimbat melodia.
   Ii simteam privirea indreptata catre mine, dar incercam sa fac abstractie de faptul ca ma  urmarea. Oare la ce se gandea? Oare ce credea despre mine? Oare el ma vedea la fel de frumos sufleteste cum il vad eu sau nu putuse inca sa vada ce e in inima mea? Erau intrebari pe care as fi vrut sa i le adresez, dar ma simteam incomod, nu cred ca ar fi fost in regula sa il intreb toate astea, l-as fi obligat sa imi dea niste raspunsuri de care probabil nu era inca absolut sigur.
   Momentele treceau si tacerea dintre noi se facea din ce in ce mai apasatoare. Cuvintele, oricat de cautate , nu isi mai faceau aparitia si aerul plutea greu in jur sub greutatea penibilitatii pe care o simteam amandoi. Desi eram in aceeasi camera, paream a fi in doua lumi diferite. Fiecare traia in universul lui paralel si era preocupat de altceva.
   Incercam sa imi dau seama la ce se gandeste. Oare se gandea la mama lui sau poate...? Poate la o fata? Gandul acesta ma infricosa un pic. Nu pot sa imi explic de ce, dar nu il vedeam pe Cristian langa o fata, il cunoscusem asa...doar el... cu cineva langa nu ar mai fi acelasi,oare? Daca ar avea o prietena nu mi-ar mai acorda atat atentie, dar nu asta eram ceea ce imi doream cu putin timp in urma? Gandul ca ar vorbi si interactiona mai putin cu mine ma sperie si ma facu sa ma simt singur. Oare ce era cu mine? Dintr-o data una gandeam si alta simteam. Era pentru prima oara cand sentimentele o luasera razna atat de mult incat intre ratiune si inima se formase o prapastie de netrecut. Incepeam sa ced ca nu ma mai cunosc. Din totdeauna fusesem o persoana rationala si echilibrata, insa acum totul era dat peste cap si nu puteam sa mai inteleg ce simt. Cristian trezea ceva in mine ce nimeni altcineva nu a mai putut trezi. Oare era normal? Si daca da, ce era acel lucru?
   -La ce te gandesti? vorbele lui spulberala panza de ganduri care mi se infiripa in minte si m-am intors spre el.
   -Pai...-incercam sa gasesc sa mint ceva dar dintr-o data mintea mi se goli- pai...nu mai stiu.
   Se uita pentru cateva momente nelamurit apoi izbugni in ras. Am inceput si eu sa rad dandu-mi seama cat de stupid am putut fi. Atmosfera inpepea usor, usor sa devina mai detasata acum ca gandurile erau duse. M-am gandit sa facem ceva care sa ne distraga de la gandurile noastre asa ca i-am propus sa ne jucam ceva. I-am adus un scaun si s-a asezat langa mine la laptop si ne-am jucat pentru restul timpului pana cand ne-a chemat mama la masa, in jur de ora 9.
 
   Am mancat rapid si apoi am urcat din nou in camera mea, unde am continuat sa ne jucam pana la ora 11 cand Cristian renunta pentru ca il dureau prea tare ochii si se aseza inapoi pe pat de data asta intinzandu-se. Am iesit din joc si m-am intors spre el. Era obosit dar era fericit, puteam vedea asta pe chipul lui. Chipul lui de copil radia.
   -Cristian, tu ai prietena? vorbele iesira fara voie. Nici macar nu vroiam sa spun asta, pur si simplu intrebarea imi venise si o rostisem cu voce tare.
   Chipul lui Cristian se facu de piata. Contururile fetei se inasprira perfect, asemnea unei monede vechi. Ma simteam prost, stricasem tot. Isi intoarse privirea spre tavan si ofta.
   -Nu...nu,Alex, nu am... vorbele lui nu lasau loc de interpretare. Era formal, clar...
   Nu ar fi trebuit sa continui, dar simteam nevoia sa vorbesc cu cineva despre asta.
   -Stii, eu nu am si nu am avut. Te rog sa nu razi- El se intoarse spre mine,  ma privi atat de patrunzator incat imi dadui seama ca nu putea face asa ceva, lua totul in serior- nu am avut niciodata o prietena si ma simt un pic ciudat din cauza asta, adica...as vrea sa fiu si eu ca ceilalti...sa am si eu pe cineva, sa fie...
   -A fi altfel nu e ceva rau! mi-o reteza Cristian.
   Pentru o clipa am stat si m-am gandit la cele spuse,avea dreptate, dar daca nu era doar asta...?
   -Stiu,dar cred ca mai e si nevoia de a simti mai mult decat prietenie. Nu stiu daca pot sa vorbesc despre asta cu tine,dar simt sa ma descarc- privirea lui ma incuraja sa continui- astazi am simtit pentru prima data nevoia de a simti pe cineva aproape de mine,de a avea pe cineva ca mai mult decat prieten...nu stiu daca intelegi...
   -Inteleg...spuse el continuand sa se uite in ochii mei.
   -Tu ai avut vreodata o relatie, sau ai simtit asa ceva pentru cineva?
   A oftat si si-a intors privirea din nou spre tavan.
   -Nu, nu am avut dar simt...simt nevoia de a imbratisa ,de a fi tinut in brate, de a atinge, de a saruta, de a iubi...  Sa fiu doar eu si persoana iubita si restul lumii sa nu mai conteze. Timpul sa se opreasca in loc pentru noi si sa ne iubim fara limite. Sa fim unul altuia, sa ne daruim cu toata fiinta noastra, sa ii arat persoanei iubite cat de mult o iubesc si ca ea e singura care conteaza pentru mine, ca ea e centrul universului meu. Dar din pacate nu se poate...
   Simteam cum fiecare cuvant mi se aplica ...simteam aceleasi lucruri...imi doream aceleasi lucruri...
   -De ce e imposibil...?am intrebat temator ca nu cumva sa il supar si mai mult...
   S-a uitat la mine si ochii i se incarcara de lacrimi. S-a ridicat pe marginea patului si se sterse cu maneca la ochi. Tacea... si lacrimile se prelingeau pe chipul de copil. Sufletul mi se rupse in doua. Nu suportam sa il vad asa, tineam la el, era important pentru mine, dintr-un motiv anume, de care inca nu eram constient, imi pasa de cum se simte, era esential sa stiu ca e bine. Sufeream cu el...
   M-am ridicat de pe scaun si l-am luat in brate, acesta fiind primul reflex... Am simtit cum corpul lui se muleaza dupa al meu si lacrimile fierbinti imi ating gatul. Ma imbratisa cu putere si sentimente de bucurie imi invadara trupul si mintea...ma simteam fericit...
   Am stat cateva minute imbratisati dupa care i-am dat drumul din imbratisare si parea mai linistit. M-am pus iar pe scaun si el s-a intins din nou pe pat fixandu-mi privirea. Ne uitam unul in ochii celuilalt, dar nu ii puteam transmite nimic. Ma tulbura privirea lui, dar era imposibil sa ma concentrez pe altceva. Vroia sa imi spuna ceva, vroia sa imi arate ceva, dar nu intelegeam ce se intampla si dintr-o data toata acele lucruri pe care mi le-a spus mai devreme Cristian, acum imi reveneau in minte. Simteam nevoia de a atinge...de a imbratisa...de a saruta...de a iubi... inaintrul meu totul luase foc, nu mai intelegeam nimic, eram confuz...era pierdut undeva in imagini vagi, eu...imbratisandu-l pe Cristian...

2 comentarii:

Dragule, eu te-am adăugat în blogroll, dar eu nu mă văd în al tău. Blogul meu e Another Gay Kiddo, chiar dacă scriu și pe ideidegay.ro

 

esti oltean? :)

 

Trimiteți un comentariu

 
online counter