The other one .... *Part 5*

Aceasta compozitie face parte dintr-un text mai amplu. Pentru a intelege continutul, mai intai citeste primele patru parti . Acestea se gasesc in josul paginii!;)

Spor la citit!

A doua zi dimineata m-am trezit cu mult chef de viata. Am lasat la o parte toate grijile, era ultimul meu an de liceu. Urma bacul, dar trebuia si sa ma distrez. Pana la urma in viata trebuie sa faci un echilibru intre cele doua, sau cel putin sa incerci. M-am ridicat din pat, am deschis laptopul si am am cautat o melodia care imi placea la nebunie si am inceput sa dansez stangaci pe ritm. Ma simteam fericit, chiar eram, oare de ce mai aveam nevoie?!
M-am spalat pe dinti, m-am imbracat si mi-am luat rucsacul in spate, dupa care am pornit-o catre scoala.Era un inceput de toamna cald, nici urma de frunze aramii, natura zambea realmente prin multitudinea de flori de pe aleile vecinilor mei.
Am ajuns repede la scoala. Majoritatea erau deja acolo. M-am asezat in banca. Se pare ca , Cristian nu venise inca.Am rasuflat usurat in sinea mea. Asa aveam mai mult timp sa il petrec cu ceilalti. Fara Cristian ma simteam mai in largul meu. In gand imi veni ziua precedenta in care ma simteam stanjenit de prezenta lui. Ma urmarea peste tot.
Stop!!! Dar ce faceam?! Dintr-o data firul se rupse. Cristian nu cred ca facuse nimic din toate astea. Poate ca fusese un pic mai apropiat de mine, dar nu asa cum exageram eu. M-am intrebat bulversat ce e cu mine. Incepeam sa imi inchipui lucruri. Ma inselam in privinta lui. El chiar nu fusese atat de rau. Am inchis ochii. Oare ce se intampla cu mine?!
-Alex, te simti bine? se citi o urma de ingrijorare in glas. Esti alb tot!
-Nicio problema! Sunt bine! Tu trebuie sa fii... Ana,nu? Am incercat sa zambesc, dar nu prea mi-a iesit.
-Da , eu sunt. Mai bine ai sta un pic pe scaun. Nu arati deloc bine.
M-am asezat pe un scaun. In fata mea erau mai multi baieti si fete care pareau cufundati intr-o discutie, dar se intoarsera cand auzira scartaitul scaunului pe care tocmai ma asezasem.
-Salut, am zis cu o voce sugrumata. Mi-au raspuns cu totii. Pareau de treaba.
Unul dintre baieti incepu sa vorbeasca cu o voce superioritate:
-Deci tu esti noul nostru coleg. Ieri nu am avut timp sa ne cunoastem prea bine, dar astazi poate ne vei face onoare sa iti petreci mai mult timp in preajma noastra si sa nu mai stai asa de mult timp cu ciudatu clasei. Ultimele lui cuvinte ma lovira in plin. Imediat mi-am dat seama ca se referea la Cristian. Oare ce era in neregula cu el? Probabil nelamurirea mi se citi pe fata pentru ca , tipul din fata mea continua: A...sa inteleg ca inca nu ti-a spus totul despre el, nu? Mare pacat... Ar fi trebuit sa fie cinstit cu tine, dar se pare ca a uitat sa iti spuna un mic amanunt...
-Raul, termina! i-o taie Ana. Nu vorbi prostii, stii ca nu e nimic adevarat in toata chestia asta. Sunt doar zvonuri alimentate de oameni ca tine, care nu au nimic mai bun de facut decat sa ii chinuie pe altii. Vocea taioasa il intimida pe acest tip pe nume Raul, dar ca raspuns un suras ciudat i se ivi in coltul gurii. Buzele, ca doua linii ferme tremurau nervos.
-A...deci doar zvonuri. Nu cred ca toti sunt de aceeasi parere cu tine, nu, baieti? si se intoarse catre cei 3 baieti care stateau in jurul lui. Pe chipurile lor aparu o urma de dispret. Deci cine mai crede acum ca sunt doar zvonuri?
Fata Anei si a celorlalte doua fete de langa ea se preschimbara intr-un dispret vadit. Ceva era in neregula la mijloc, dar oare ce? Mi-am plimbat privirea pe chipurile tuturor celor din jurul meu. Niciunul nu mai indraznea sa mai spuna nimic. Asta era tot?! Oare ce era in neregula cu Cristian? Vroiam sa aflu, dar cuvintele pareau prinse intr-o menghina. Era un subiect mult prea delicat . Sau poate ca nu era treaba mea. Era o problema intre colegi in care nu aveam sa ma implic. Nu avea niciun rost si cu siguranta nu m-ar fi ajutat prea mult sa le intru in gratii . Cu siguranta asta nu ar fi facut decat sa inrautateasca si mai mult situatia. Cu deosebire de ziua de ieri in care toti ma facusera sa ma simt ca acasa, acum lucrurile se schimbasera. Nu cred ca avea sa fie prea usoara toata chestia asta cu colectivul nou. Nu ma simteam prea dorit si asta avea sa fie o problema.
Sunetul soneriei ma slava. Ora urma sa inceapa si nu mai trebuia sa stau aici in jurul lor ca la interogatoriu. M-am ridicat in graba si m-am dus catre locul meu.
Ma simteam usurat ca scapasem din gura lupului, dar totodata intrigat de ce aveau colegii cu Cristian. Oare ce era atat de rau la el? Inca nu venise. Probabil ca intarzia. Atentia imi fu atrasa de profesorul de romana care intra in clasa. Era un barbat abia iesit din facultate, de 22, 23 ani , inalt si ingrijit. Se aseza cu delicatete la catedra si deschise catalogul ca sa faca prezenta. Spre surprinderea mea si eu eram trecut, probabil din cauza faptului ca imi fusese acceptata cererea de transfer cu mult inainte de a incepe anul scolar.
-Alex, da-mi voie in primul rand sa iti urez un calduros 'Bun venit!' . Sunt sigur ca te vei intriga bine in colectivul nostru. M-am inrosit un pic la fata. Avea un accent ciudat si vorbea din suflet, uitandu-se drept in ochii mei. Sper ca nu vor exista probleme cu stilul meu de predare, dar daca vei avea neclaritati esti bine venit sa ma intrebi orice! -Era chiar simpatic. Mi-a zambit calduros si i-am raspuns in acelasi fel.- A...si sa nu uit. Te rog sa mi te adresezi cu Robert, nu imi plac adresarile pompoase, cu totii suntem oameni, in consecinta suntem egali.
Fu intrerupt insa de usa care se deschise cu brutalitate. Era Cristian. Inima incepu sa imi bata cu putere. Un val de caldura incarcat cu emotie imi invada trupul.
-Ia te uita cine e aici, chiar somnorosul nostru Cristian. Cristian se facu rosu la fata si pleca privirea. Hai du-te la loc, si nu mai pune mutra asta de om cait . Robert incepu sa rada. Speram ca nu isi batea joc si el de Cristian asa cum se pare ca o faceau ceilalti. Mi-a simtit privirea si s-a intors spre mine.
Cristian a venit si s-a asezat langa mine. M-am intors spre el si pentru o clipa am ramas uimit. Parea obosit. Chipul umbrit ii dadea un aspect de om sfarsit. Si-a scos repede caietele insa nu mi-a aruncat nicio privire. Ceva nu era in regula. As fi vrut sa il intreb insa nu am indraznit. Simteam o tensiune intre noi. Era mai bine sa evit.
-Manole este in esenta un exponent al creatorului datorita... cuvintele lui Robert curgeau pe langa mine. Incercam sa ma agat de fiecare silaba , dar gandurile mele erau altundeva. Starea lui Cristian ma ingrijora realmente. M-am mai uitat o data la el, dar din nou chipul lui era impenetrabil...
-Cristian,te simti bine? cuvintele mi-au iesit fara de voie . Surpins de intrebarea mea s-a intors spre mine cu o umbra de raceala pe fata...
- Sunt bine...nu iti face griji....Glasul spart contura si mai mult ideea ca are ceva. Oricat ar fi incercat sa ascunda acest lucru era prea evident. Stiu ca nu aveam niciun drept sa il interoghez in legatura cu viata lui...il cunosteam numai de cateva zile si deja vroiam sa stiu prea multe despre el. Si eu m-as fi simtit prost daca cineva ar fi incercat sa afle totul despre mine intr-un timp asa de scurt.
Era mai bine daca las lucrurile sa vina de la sine....

1 comentarii:

Aici au gresit , l-au marginalizat , si l-au judecat chiar daca nu stiu despre ce e vorba...Si din cauza unor vorbe din astea aruncate in vant ii fac pe ceilalti care nu il cunosc sa isi faca o imagine gresita.Deaceea nu e bine sa asculti ce zic alti , iti faci tu propria parere despre persoana respectiva.Fiecare om are mentalitatea lui , dar asta nu inseamna sa condamni lumea.Eu nu il cunosc dar din cate ai povestit , este un om normal , linistit si dornic sa isi faca prieteni , probabil ceilalti erau invidiosi si vroiau sa te atraga in gasca si sa il lase singur fiindca ei il considera "ciudat". Uimitoare povestea

 

Trimiteți un comentariu

 
online counter